Important

PROSTIA NU CUNOAȘTE LIMITĂ: FEMEI DIN BAIA MARE ÎNȘELATE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Duminică, 13 august, poliţia a fost sesizată despre faptul că două femei din municipiul Baia Mare au fost înşelate de persoane necunoscute, într-un caz cu suma de 3.000 de lei, iar în alt caz cu suma de aproximativ 4.600 de euro.

Ele au relatat că au fost apelate de două persoane care s-au prezentat a fi, unul poliţist şi unul avocat, care le-au relatat că o rudă apropiată a provocat  un accident rutier iar pentru a scăpa de răspundere penală e nevoie de o anumită sumă de bani.

În ambele cazuri victimele au predat banii unor femei care s-au prezentat în apropierea locuinţelor lor. Abia după predarea banilor şi-au apelat rudele la care se făcea referire în apelul telefonic şi au realizat că au fost înşelate.



Totodată, în perioada 12 – 15 august, poliţia a fost sesizată cu privire la alte zece tentative de înşelăciune prin metoda „Accidentul”. În toate aceste cazuri persoanele apelate nu au dat curs solicitărilor de predare a unor sume de bani cuprinse între 2.700 euro şi 2.5000 euro pentru salvarea de la răspundere penală a rudelor aşa zis implicate în producerea unor accidente rutiere.

În toate cazurile poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea autorilor şi tragerea acestora la răspundere.

Atragem încă o dată atenţia cetăţenilor că atunci când sunt abordaţi de persoane necunoscute care-şi atribuie diferite calităţi, să se asigure cu privire la informaţiile primite. Persoanele care doresc să vă înșele sunt actori foarte buni, care posedă un simț natural în a identifica victimele și care ştiu cum să manipuleze pentru a-şi atinge scopul! Nu oferiţi informaţii despre dumneavoastră, familie, prieteni, vecini sau cunoscuţi, persoanelor cu care intraţi în contact aparent întâmplător.

Pentru a evita să deveniţi victime ale escrocilor, poliţiştii vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care primiţi un astfel de telefon şi să nu daţi curs respectivei solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment.

 În niciun caz nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi – nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de cei care doresc să profite de lipsa dumneavoastră de informare.

Nu daţi crezare imediat unor „poveşti” anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia printr-un apel la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Reţineţi: Autorităţile nu vă solicită niciodată bani pentru rezolvarea problemelor penale!

Te-ar putea interesa si

DISPOZIŢIE privind convocarea Consiliului Judeţean Maramureş în şedinţă ordinară

Redactie

Consiliul Județean Maramureș invită părțile interesate să participe la realizarea calendarului evenimentelor de interes public județean pentru anul 2023

Redactie

COMUNICAT / Ionel Bogdan: peste 1,5 miliarde de euro valorează proiectele pe care pe care lucrez pentru Maramureș de la preluarea mandatului

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult