EvenimentTara Lapusului

Suciu de Jos: Băimărean cercetat pentru deţinere în captivitate a şase căprioare

In urma unor activităţi desfăşurate ieri, 23 august, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu poliţiştii din Suciu de Sus şi cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Cluj Napoca au găsit la o locuinţă situată pe raza localităţii Suciu de Jos şase exemplare de interes cinegetic din specia căprior.

Din primele verificări efectuate s-a constatat că animalele au fost ţinute în captivitate de un băimărean de 24 de ani, care nu deţine autorizaţiile necesare pentru a deţine în captivitate specii de interes cinegetic. Un căprior, apt pentru a supravieţui în mediul natural, a fost lăsat în libertate iar alte cinci căprioare au fost predate în custodie gestionarului fondului de vânătoare Suciu – Groşi, administrat de Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Breaza.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere în captivitate a unor specii de interes cinegetic.

Te-ar putea interesa si

ÎN BAIA MARE ŞI BOIERENI: Peste 150 mc lemn confiscat de poliţişti

Vasile Dale

FOC ÎN MIEZ DE NOAPTE: Colibă improvizată aprinsă intenționat pe Craica (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

FOTO / VIDEO: Grav accident între Gherla şi Cluj. Implicată o maşină condusă de o femeie din Maramureş

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.