EvenimentRecomandate

S-AU SATURAT DE PROMISIUNI: JOI ANGAJATII SERVICIULUI DE AMBULANTA MARAMURES VOR FI IN GREVA

Conducerea FNSAR anunţă că până în prezent Guvernul României şi ministerele sesizate de FNSAR prin adresele înaintate nu au anunţat nici o intenţie de a avea o discuţie cu conducerea FNSAR pe subiectul important al salariilor care vor fi acordate începând cu 01 ianuarie 2018 în baza Legii 153/2017.

În aceste condiţii s-a hotărât ca pânâ în data de 04 octombrie 2017 când expiră cele 30 de zile în care se aşteaptă un răspuns favorabil sau o invitaţie la discuţii în termenul maxim dat conform legii de 30 de zile, să se organizeze la nivel naţional un MITING de SENSIBILIZARE a Guvernului în data de 28 septembrie 2017, ora 11.00 în toate Serviciile Publice de Ambulanţă din România, fără a afecta capacitatea normală de intervenţie de urgenţă, urmând ca după data de 04 octombrie a.c., în funcţie de reacţia Guvernului la sensibilizarea noastră, să stabilim calendarul acţiunilor sindicale la nivel naţional până la obţinerea revendicărilor FNSAR.

Organizarea şi desfăşurarea MITINGULUI de SENSIBILIZARE

În data de 28 septembrie 2017, de la ora 11.00 la ora 12.00 în toate sediile centrale ale Serviciilor Publice de Ambulanţă din România se va desfăşură MITINGUL de SENSIBILIZARE a Guvernului prin care vom solicita paşnic Guvernului soluţionarea favorabilă a revendicărilor FNSAR.

La ora 11.00 ambulanţele care vor fi în aşteptare vor folosi sistemele acustice şi luminoase timp de 30 de secunde, apoi se poate difuza IMNUL Ambulanţei urmat de citirea COMUNICATULUI care cuprinde lista de revendicări. Se anunţă calendarul acţiunilor care urmează a fi organizate după data de 04 octombrie a.c.

La ora 12.00 se finalizează acţiunea cu folosirea timp de 1 minut a sistemelor acustice şi luminoase a ambulanţelor aflate în aşteptare.

Coordonarea acestei acţiuni este făcută de preşedintele organizaţiei sindicale membră în FNSAR, sau de altă persoană din organul de conducere al organizaţiei delegate de către acesta.

Revendicările FNSAR:

1. Stoparea diminuării veniturilor lunare a personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă, începând cu 01 ianuarie 2018 în urma aplicării Regulamentului de sporuri conform proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii în baza prevederilor Legii 153/2017.

  1. Situaţia şi starea parcului de ambulanţe din Serviciile Publice de Ambulanţă.
  2. Deficitul de personal în Serviciile Publice de Ambulanţă.

Te-ar putea interesa si

ACADEMIA DE POLIȚIE: Maramureșeanul Ionuț Cozma, mezinul „plutonului 5”, desemnat Mister BOBOC 2019 (FOTO)

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO/VIDEO: Mașină în flăcări pe DJ186 la Oncești

Vasile Dale

APELARE NEJUSTIFICATĂ A 112: Un tată a fost sancţionat după ce fiica sa de 9 ani a sesizat dispariţia verişoarei sale

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.