BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

DOLIU LA VISEU DE SUS: Israela Vodovoz a fost găsită fără viaţă în casă, căzută în baie

Celebra Israela a murit. Femeia de afaceri a fost găsită fără viaţă, aseară, în locuința sa, căzută în baie. Prietenii nu mai reuşiseră să ia legătura cu ea de mai multe zile, iar avocata sa a chemat autoritățile pentru a intra în casă, forțând ușa. Israela avea 67 de ani şi suferea de astm. A devenit cunoscută după ce s-a căsătorit cu un bărbat cu 20 de ani mai tânăr decât ea.

„La ora 18.30 am fost anunţată de către o bună cunoştinţă a doamnei Israela Vodovoz că nu mai răspunde de aproximativ 4 zile”, povesteşte Rodica Bucur. Avocata Israelei a sunat imediat la 112. Iar pompierii, poliţiştii şi criminaliştii au ajuns în grabă la locuinţa cunoscutei femei de afaceri. După ce angajaţii ISU au spart uşa apartamentului, au găsit-o fără suflare, în baie. Era dezbrăcată şi căzută pe podea. „S-a descoperit că doamna Israela Vodovoz a suferit un accident. Se presupune că nu au fost urme de violenţă sau alte urme de intrare prin efracţie”.

Chiar şi aşa, criminaliştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, iar trupul neînsufleţit a fost dus la Institutul Naţional de medicină Legală pentru necropsie.

Israela Vodovoz a devenit cunoscută în 2008 când s-a căsătorit cu Liviu Arteni, un bărbat cu 22 de ani mai tânăr decât ea. Au format unul dintre cele mai noncoformiste cupluri din showbiz-ul românesc. Mariajul lor s-a sfârşit în 2016, după ce femeia de afaceri a declarat că bărbatul o agresa. De menţionat că cei doi au locuit într-o vilă la Vişeu de Sus.

Israela a şi scris o carte despre violenţa la care a fost supusă de către soţul ei. Pe 14 decembrie 2016, cei doi au mers la un mediator, unde au semnat actele de divorţ. Avocata a declarat că, şi după divorţ, Israela l-a susţinut financiar pe bărbat. L-a internat şi într-un spital, pentru dezalcolizare. La jumătatea anului trecut, mai bine de două luni.

Israela Vodovoz a murit. Ultimul mesaj postat de ea pe facebook, cu trei zile înainte să fie găsită fără suflare în baia casei, e cutremurător.

„De multe ori, oamenii știu, dar nu intervin. Mentalitatea că „rufele murdare se spală în familie” sau că este vorba despre ”o problemă de cuplu” face ca multe acte de violență împotriva femeilor să rămână între patru pereți. #MultumescPentruFlori, dar mi-ar plăcea să intervii atunci când auzi despre cazuri de violență domestică, hărțuire sau viol.”, a scris femeia de afaceri care s-a stins la 67 de ani, după o suferinţă grea cauzată de crizele de astm.

Israela Vodovoz a fost una dintre victimele violenţei domestice. Căsătorită cu Liviu, un bărbat cu 22 de ani mai tânăr decât ea, Israela a îndurat bătăi crunte. La câţiva ani după ce căsătoria se terminase, a vorbit despre chinurile îndurate.

„M-a ameninţat cu moartea şi am simţit că îngheţ. Violenţele fizice au apărut acum 4-5 ani, dar s-au acutizat în ultimele săptămâni. De multe ori a ridicat pumnul şi a nimenit în mine. Mă lovea de multe ori în mâini, ştiind că am osteoporoză şi o dată m-a atins în cap. A ameninţat că taie beregăţile la toţi. O dată m-a ţinut două ore pe scaun, nu aveam voie să merg la toaletă, trebuia să mă uit la el şi apoi mi-a pus mâna în gât, m-a aruncat cu scaunul şi am căzut cu faţa în jos. Dantura s-a spart. Aşa am ajuns şi cu coaste rupte”, spunea Israela, în 2016. Israela a şi scris o carte despre violenţa la care a fost supusă de către soţul ei.

 

Sursa Observator

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV – ȘEFUL POSTULUI DE POLIȚIE SATULUNG: ”În sculptură mă refugiez și îmi încarc bateriile” (galerie foto)

Vasile Dale

CONTRABANDĂ: Maşină ticsită cu ţigări, depistată la Lunca la Tisa

Vasile Dale

ULTIMA ORĂ: Accident rutier între Şomcuta Mare şi Satulung, în apropiere de pădurea Stejarul (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.