BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

CARNAGIU IN OLANDA. Cinci tineri şi-au pierdut viaţa după ce un microbuz a fost spulberat. O VICTIMA DIN MARAMURES (Foto)

Cinci români şi-au pierdut viaţa, ieri după-amiază, într-un carnagiu produs pe o şosea din Olanda. Românii se aflau într-un microbuz spulberat de un camion.

Nenorocirea s-a produs luni după-amiază, pe şoseaua dintre localităţile Helmond şi Deurne din Olanda.

Potrivit martorilor, şoferul microbuzului a pierdut controlul direcţiei şi a ajuns pe contrasens, acolo unde a intrat în plin într-un camion.



Impactul a fost atât de puternic încât microbuzul a fost efectiv distrus, iar oamenii aflaţi în interior, majoritatea români, au fost încarceraţi.

Români morţi într-un accident în Olanda

Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgenţă, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, ambulanţe, dar şi un elicopter.

În urma accidentului, o româncă de 24 de ani şi alţi patru români cu vârste cuprinse între 27 şi 37 de ani, au murit pe loc.

Alte patru persoane au fost grav rănite şi au ajuns în stare critică la spital. Printre ei se numără şi şoferul camionului.

Potrivit presei din Olanda, cei cinci români morţi în accident erau rezidenţi în oraşul Goch din Germania şi lucrau pentru compania Horizon.

Firma pentru care lucrau românii a transmis un comunicat de presă prin intermediul Facebook.

„Luni, 19 martie, opt angajaţi ai Horizon au fost implicaţi într-un accident rutier foarte grav în Helmond. În urma accidentului, cinci oameni din personalul nostru (4 bărbaţi şi o femeie) au murit, iar alţi trei angajaţi (2 bărbaţi şi o femeie) au fost grav răniţi. Împrejurările în care s-a produs accidentul sunt investigate de Poliţie. Atenţia şi preocuparea noastră se duc acum către răniţi şi rudele celor care au murit în acest eveniment tragic”, au scris oficialii Horizon.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: SURSE – După numai 24 de ore va intra prefectul Duruș în izolare? Este senatorul Ivan pozitiv Covid-19? (actualizare)

Vasile Dale

ACCIDENT LA MOISEI: UN COPILAS DE 4 ANI AFLAT PE BICICLETA LOVIT CU MASINA DE UN PUSTAN DE 19 ANI DIN BORSA

Vasile Dale

FOTO EXCLUSIV: BĂTAIA DE JOC A DSP MARAMUREȘ CONTINUĂ: ”Cum se simte bunica”? Răspuns: ”E bine. E moartă de o săptămână și jumătate!”

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult