Recomandate

ÎNCEPUT DE VACANŢĂ RATATĂ / ACTUALIZARE: Locomotiva Trenului Soarelui s-a defectat… Zeci de turişti din Maramureş şi Satu Mare vor ajunge la mare cu două ore întârziere (foto, video)

S-au pregătit pentru concediu, s-au înarmat cu multă răbdare pentru drumul cu trenul până pe litoral, dar din păcate începutul de vacanţă a început cu ghinion.

Este cazul celor care au pornit azi spre litoral cu Trenul Soarelui Satu Mare – Baia Mare – Mangalia. Asta din cauza faptului că au ajuns doar până în Benesat, unde locomotiva s-a defectat.

Trenul a pornit din Baia Mare la ora 15.06, urmând să ajungă mâine la Mangalia în jurul orei  9.00.

Călătorii acum aşteaptă pe şine ca CFR să trimită o altă locomotivă. Ei au primit asigurări că locomotiva va ajunge în Benesat în jurul orei 17.30.

Deci oamenii nu au altceva de făcut decât să aştepte şi să viseze la concediul mult aşteptat.

Actualizare

Până la urmă locomotiva a ajuns la Benesat, iar trenul a pornit spre litoral, dar va ajunge la destinaţie cu două ore întârziere.

 

 

 

 

 

 

Te-ar putea interesa si

URMĂRIT INTERNAŢIONAL PENTRU EVADARE DIN AUSTRIA: Sighetean căutat de autorităţile române, austriece şi ungare, depistat de poliţiştii clujeni

Redactie

IARNĂ ÎN MIJLOCUL LUI MARTIE: Ninsoare viscolită în Pasul Prislop, circulaţie în condiţii de iarnă (VIDEO)

Vasile Dale

FOTO, VIDEO / EXCLUSIV: Impiegat de mișcare atacat și bătut crunt în biroul din Gara CFR Seini. Agresorii sunt de negăsit (ACTUALIZARE)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.