Eveniment

MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE: Un agent de vânzări va răspunde pentru că a înscenat furtul unei sume importante de bani

foto kanald.ro

Minciuna are picioare scurte. Un agent de vânzări, care a pierdut la jocuri de noroc toţi banii încasaţi în cursul lunii iulie, a încercat să însceneze furtul acestora.

Cu tot „scenariul” elaborat, poliţiştii şi-au dat seama de planul acestuia şi acum îl cercetează pentru comiterea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.



Vineri după-amiaza, la ora 16.30, tânărul în vârstă de 28 de ani, din Baia Mare, a alertat poliţia prin SNUAU 112 că a fost victima infracţiunii de furt din auto.

Acesta a precizat că a parcat autoturismul pe raza oraşului Seini pentru a merge la un magazin şi că în aproximativ cinci minute, cât a lipsit, persoane necunoscute au profitat de faptul că a uitat geamul portierei deschis şi au sustras din torpedou 80.000 de lei.

Poliţiştii au demarat activităţile specifice de cercetare şi au constatat că cel care şi-a însuşit banii a fost chiar reclamantul. Tânărul şi-a recunoscut fapta. Banii, care reprezentau încasările din cursul lunii iulie, au fost pierduţi la jocurile de noroc iar furtul a fost înscenat pentru a se justifica administratorului societăţii.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

Te-ar putea interesa si

Galerie foto: 8 adulți și un copil au fost răniți la Seini. 4 au rămas încarcerate – ACTUALIZARE

Vasile Dale

FOTO: Băimăreancă, implicată într-un accident rutier în judeţul Cluj, soldat cu o victimă

Redactie

FOTO: Casă distrusă de un incendiu la Săcălăşeni

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult