Important

SURPRINSĂ DE PROPRIETARĂ: O băimăreancă reţinută de poliţişti pentru 24 de ore pentru furt din locuinţă

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unei tinere din Baia Mare, bănuită de comiterea unui furt din locuinţă. Aceasta urmează a fi prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Activităţile de cercetare şi investigare efectuate au relevat că tânăra, de 23 de ani, a profitat de faptul că proprietara unui imobil situat pe strada Zambilei din municipiu a lăsat uşa de acces neasigurată, a pătruns în locuinţă şi a încercat să sustragă bijuterii. Nu a reuşit să-şi ducă planul la bun sfârşit întrucât a fost surprinsă de proprietară şi reţinută până la sosirea poliţiştilor.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitei.



Te-ar putea interesa si

VIDEO: Salvamont Maramureș dotat cu telefoane performante prin satelit

Vasile Dale

Campania „Dincolo de aparente” în plină desfășurare la Sighetu Marmației

Redactie

125 DE MILIOANE DE EURO PENTRU REABILITAREA DRUMURILOR JUDEȚENE. DJ 185 OCNA ȘUGATAG – HĂRNICEȘTI ESTE PRIMUL TRONSON CARE INTRĂ ÎN REABILITARE

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult