Important

CU PETARDELE NU TE JOCI! Află când este permisă folosirea articolelor pirotehnice

Având în vedere că în fiecare an, în noaptea de Revelion, foarte mulți cetățeni folosesc articole pirotehnice, reamintim că petardele, obiectele zburătoare luminoase trebuie utilizate numai de către pirotehnicieni, după luarea tuturor măsurilor de protejare a persoanelor și a bunurilor. De asemenea poliţiştii reamintesc că minorii nu au dreptul să utilizeze articole pirotehnice şi recomandă părinţilor să-şi supraveghe copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii ilegale a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

Având în vedere starea de pericol existentă privind deţinerea, comercializarea sau efectuarea fără drept de alte operaţiuni cu articole pirotehnice de către persoanele fizice sau juridice neautorizate, poliţiştii maramureşeni desfășoară în această perioadă activităţi necesare pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, prevenirea producerii unor accidente sau pagube materiale pe fondul folosirii necorespunzătoare sau ilegale a acestora precum şi pentru depistarea persoanelor care încalcă prevederile Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive prin comercializarea articolelor pirotehnice.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.
Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 şi F4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului de poliţie judeţean pe a cărui rază se execută jocurile respective.
Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 (articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil, destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor) pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoria P1 (altele decât cele de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut) către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.



Te-ar putea interesa si

PRO PATRIA ET ORDINE IURIS! Jurământ depus de membrii Biroului pentru Protecția Animalelor

Redactie

Cum să aveți succes în pariuri pe fotbal: sfaturi de top

Vasile Dale

CAMPANIE: Poliţiştii au răspuns elevilor Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu” din Baia Mare la întrebările legate de consumul de droguri

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult