BREAKING NEWSNationalRecomandate

FOTO/VIDEO – Accident între o mașină și o căruță. Mai multe persoane au ajuns la spital în Ajun de Anul Nou

În Ajun de An Nou, mai multe persoane au ajuns la spital, după ce au fost implicate într-un accident rutier. Un autoturism s-a ciocnit cu un atelaj, în localitatea Nepos, pe DN17 D.

Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN17 D, la ieșire din localitatea Nepos. Din primele informații rezultă faptul că un autoturism s-a ciocnit cu un atelaj hipo, încărcat cu fân.

În urma impactului, căruța a fost distrusă, iar calul a murit, intrând practic în mașină prin parbriz. Căruțașul a suferit și el multiple traumatisme. Rănit a fost și șoferul autoturismului. Martorii spun că șoferul autoturismului ar fi intrat într-o depășire, ar fi pierdut controlul mașinii și ar fi lovit cu putere atelajul, pe care n-a mai putut să-l evite.



„Din accident au rezultat patru victime conștiente, cooperante, două aflate în autoturism și două în atelaj. Dinte victimele din autoturism, una prezintă un traumatism cranio-cerebral, iar cealaltă excoriații. Victimele din atelaj prezintă multiple traumatisme. Acestea vor fi transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe Năsăud pentru continuarea investigațiilor medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Cristina Răcilă.

„Din primele verificări, autoturismul s-ar fi angajat într-o depășire neregulamentară, moment în care a intrat în coliziune frontală cu atelajul hipo care circula din sens opus și care nu era semnalizat corespunzător; Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul șoferului și sub 0,1 în cazul căruțașului”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud. (Sursa: text, foto si video – Bistriteanul.ro)

Te-ar putea interesa si

BORȘA: Beat criță la volan prins de polițiști pe străzile orașului

Vasile Dale

FOTO EXCLUSIV – LOCUL BLESTEMAT: Încă un șofer a ajuns cu mașina pe linia ferată de la Hideaga

Redactie

ARESTAT: Un adolescent l-a lovit cu pumnul în față și l-a tâlhărit pe un taximetrist din Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult