BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EFECTELE NINSORII: Drumul spre staţiunea Izvoare, blocat de brazi doborâţi din cauza greutăţii zăpezii

Azi dimineaţă, un grup de băimăreni a vrut să ajungă în staţiunea Izvoare, dar din păcate nu au mai ajuns, drumul judeţean 186 Valea neagră – Izvoare fiind blocat de patru brazi doborâţi de greutatea zăpezii.

Oamenii s-au întors pentru a prinde o zonă cu semnal şi au anunţat pompierii. Aceştia s-au deplasat la locul cu pricina şi au dezafectat drumul.

Vremea va rămâne și astăzi deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineață. Cerul va fi variabil. Izolat la munte va ninge slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în zona montană înalta spulberând  zăpadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 și -3 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -14 și -10 grade.

Ninsori pe arii extinse, sunt prognozate mâine, 5 ianuarie. Vremea va rămâne rece în continuare, Vântul va suflă slab la moderat, cu unele intensificări în zona montană înalta viscolind sau spulberând  zăpadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 și -4 grade, iar cele minime, în creștere față de noaptea precedentă, între -8 și -5 grade.

 

           

Te-ar putea interesa si

L-AȚI VĂZUT? Un bărbat din Târgu Lăpuș este de negăsit de o săptămână (FOTO/ACTUALIZARE)

Vasile Dale

A FOST BOTEZAT: ASISTENTA SI POLITISTUL CARE L-AU SALVAT DE LA MOARTE, NASI DE BOTEZ LA BEBELUSUL ARUNCAT INTR-UN PARAU DIN SOMCUTA MARE (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE: O femeie din Bocicoiu Mare a ajuns la spital după ce fostul soţ a tăiat-o

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.