Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației cercetează doi cetățeni români pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, după ce aceștia au încercat să transporte, dinspre frontiera de stat spre interiorul țării, cantitatea de 1.050 de pachete cu țigări.

Ieri, 18 februarie, în jurul orei 18.30, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al poliției de Frontieră Maramureș, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat pe raza localității Petrova, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat spre interiorul țării, transportând în spate trei genți voluminoase.
Imediat, polițiștii de frontieră au procedat la legitimarea persoanelor în cauză, iar în urma controlului bagajelor, au constatat că acestea transportau țigări, fără documente de proveniență.

Cele două persoane identificate ca fiind cetățenii români G. M., în vârstă de 52 de ani și D. A., în vârstă de 17 ani, cu domiciliul pe raza județului Maramureș, au fost conduse la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, în urma inventarierii celor 3 genți a rezultat cantitatea de 1.050 pachete țigări, de diferite mărci, în valoare de 12.285 lei.

În cauză, polițiștii de frontieră au ridicat întreaga cantitate de țigări în vederea confiscării și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.