Eveniment

PROTEST ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DIN MARAMUREŞ: Sindicaliștii Spiru Haret au purtat banderole tricolore la cursuri şi la celelalte activităţi

Sindicaliștii Spiru Haret Maramureș au protestat marţi, 26 februarie, într-un mod aparte fața de situația în care se află în acest moment educația la nivel național. Angajații din învățământ, filiala Spiru Haret Maramureș, au purtat pe brațe banderole tricolore la cursuri și la toate activitățile pe care le prestează la nivel de unitate școlară

Este un demers inițiat de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” la care maramureșenii au răspuns prezent.


Președintele organizației județene Sindicatul Spiru Haret Maramureș, Pop Daniel, a declarat: “E momentul ca să punctăm anumite lucruri care au devenit obligatorii pentru noi, cei care dorim să realizăm un învățământ performant și cu rezultate. E momentul ca personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic să spună răspicat ce-l doare, ce-I nemulțumește. Dorim parteneriat solid cu cei care ne conduc dar protejarea intereselor angajaților din învățământ a devenit pentru noi o prioritate. Legislația nu e alături de noi, dorim echilibru, dorim stabilitate, dorim apreciere și valorizarea fiecărui angajat din sistem.
Dorim gradații pentru personalul auxiliar, un cod de etică cu reglementări clare care să vină în sprijinul responsabilităților și asumării muncii de către fiecare angajat , dorim ca, calculul sentințelor să se realizeze unitar la nivel național , fiecare secretară sau contabil se chinuie la nivel de unitate să calculeze sentințele după machete improvizate deoarece nu există actualizări și posibilitatea acestui lucru în programul național Edusal.
Dorim apreciere prin posibilitatea acordării premiilor salariale la nivel de școală deoarece susține performanța celor care au muncit în plus , așa cum permite legea salarizării, dar noi nu putem face acest lucru pentru că trebuie să ne încadrăm într-un cost standard per elev care este atât de mic încât lăsăm școlile fără angajați și sprijinim restrângerile de activitate. Mobilitatea personalului didactic este atât de greoaie încât, atât cei care-l gestionează cât și cei care sunt parte a mobilității au de suferit. Începe în februarie și se termină în august, etape lungi și ședințe fără număr, nervi întinși la maximum.
Dacă vrem învățământ performant și echilibrat, e obligatoriu ca și angajații din învățământ să fie motivați, apreciați, protejați și respectați”.



Printre revendicările Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” se numără:
– elaborarea pachetului legislativ pe educație – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federațiile sindicale din învățământ și Guvernul României;
– majorarea costului standard per preșcolar/elev – față de lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare;
– respectarea parteneriatului social;
– asigurarea personalului didactic de predare calificat;
– plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019);
– calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor în plată;
– stoparea violenței în unitățile de învățământ;
– asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale;
– instrumente reale, aplicabile în situațiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocație, perturbă desfășurarea întregii activități a unităților de învățământ;
– angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse școlii.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV – ȘEFUL POSTULUI DE POLIȚIE SATULUNG: ”În sculptură mă refugiez și îmi încarc bateriile” (galerie foto)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Șoferul BMW-ului care a murit azi noapte la Mireșu Mare a băut țuică înainte de a urca la volan. Totul a fost transmis LIVE pe facebook

Vasile Dale

FOTO: Trei vehicule implicate într-un accident rutier între Carei și Moftin

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult