Important

A FOST PE FAZĂ: Înşelăciune prin metoda „Accidentul”, dejucată de o băimăreancă

Aseară, în jurul orei 20.00, o femeie domiciliată în Baia Mare a sesizat poliţia că a fost pe cale să fie înşelată. Femeia le-a precizat poliţiştilor că în jurul orei 17.30 a fost contactată pe telefonul fix de o persoană necunoscută, care a pretins că este poliţist, şi care i-a transmis că soţul ei a accidentat cu autoturismul două minore.

În continuare, femeia a fost direcţionată telefonic către procuroarea de caz, care i-a transmis că soţul ei urmează să fie arestat, dar îl poate ajuta dacă transmite o sumă de bani.

Femeia a fost inspirată şi precaută: şi-a sunat soţul. Astfel şi-a dat seama că nimic din ceea ce i s-a transmis nu era adevărat. Dându-şi seama că a fost pe cale să fie înşelată, aceasta a sesizat poliţia.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la înşelăciune şi continuă cercetările pentru identificarea şi tragerea la răspundere autorilor.

Fiţi prudenţi şi verificaţi dacă ceea ce vi se comunică prin telefon este adevărat!

Nu comunicaţi niciodată informaţii personale confidenţiale unor persoane necunoscute, care pretind a fi poliţişti, avocaţi, medici, procurori etc., şi nu daţi curs solicitărilor de a transmite bani!

Dacă sunteţi victima unor astfel de fapte, sesizaţi imediat poliţia pentru a fi demarate verificările care se impun!

Te-ar putea interesa si

Mesajul de Anul Nou al președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan

Vasile Dale

VIȘEU DE SUS: 5,7 milioane lei pentru cumpărarea de materiale didactice și IT de ultimă generație

Vasile Dale

VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ: Dialog între poliţişti şi elevii aflaţi în tabăra de la Copanic Mănăştur

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.