Sport

ÎNOT: Medalii importante aduse acasă din Tunisia de sportivii masters ai Asociației Club Sportiv Gold Stars Baia Mare

Tunisia a fost gazda ediției a IV-a a Campionatelor Arabe de Înot Masters. La acest eveniment România a fost reprezentată de Delia Ana Kovacs și Sorin Octavian Stoica, legitimați ai Asociației Club Sportiv Gold Stars Baia Mare. Cei doi sportivi masters au reușit să cucerească medalii importante.

Delia Ana Kovacs – categoria 40-44 de ani – 5 locuri I în probele de 50 m spate, 100 m spate, 200 m spate, 100 m liber, 200 m liber.

Sorin Octavian Stoica – categoria 35 -39 de ani – locul IV 100 m bras, locul VI 100 m liber și 400 m liber.

La start s-au aliniat sportivi masters de la 76 de cluburi din lume, cea mai numeroasă delegație, peste 50 de sportivi, fiind cea din Egipt.

O provocare a fost proba de 3 kilometri open water care s-a înotat în Marea Mediterană.

Deși temperatura apei a fost de 16 grade, Sorin Octavian Stoica a reușit la categoria sa de vârstă să urce pe cea de-a doua treaptă a podiumului, cucerind medalia de argint, în clasamentul open fiind al 9-lea sportiv care a ieșit din apă.

„Temperatura apei a fost scăzută însă mi-au dat bătăi de cap valurile și vântul, dar și salinitatea apei. Un concurs frumos, greu, dar mă bucur că am reușit să îmi îmbunătățesc timpii și să stabilesc baremele pentru Campionatele Mondiale care se vor desfășura în vara, în Coreea”, a declarat Stoica.

„Ne bucurăm că am luat parte la un astfel de eveniment. A fost frumos având în vedere că ne-am numărat printre cei mai valoroși sportivi masters din țările arabe, și nu numai. Urmează campionatele naționale ale României care se vor desfășura luna viitoare la Reșița. Sperăm ca și acolo să reușim să ne îmbunătățim timpii”, a punctat Delia Kovacs.
Sponsori: Star Inst Proexpert Cluj, Damos Trans.

Te-ar putea interesa si

RESPECT ŞI APRECIERE: Florin Andreicuț, decanul Baroului Maramureș, a dăruit o minge semnată de jucătorii de la Real Madrid, echipei ACS Fotbal Feminin Baia Mare

Redactie

Raliul Zăpezii, Cavnic Maramureș 2022

Vasile Dale

Licitație umanitară. Tricoul lui Moldovan a fost adjudecat de polițiștii de frontieră din cadrul Sindicatului Național DECUS

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.