Eveniment

DIN CAUZA ALCOOLULUI: Bărbat beat accidentat în Vişeu de Sus după ce a căzut de pe bicicletă, un altul, tot băut, a făcut accident la Leordina

Pe două, pe patru roţi sau…pe jos, alcoolul reprezintă un factor de risc. În acest week-end un biciclist, în stare de ebrietate, a ajuns la spital, iar un şofer care conducea beat şi-a avariat autoturismul.

Sâmbătă, 18 mai, poliţiştii au fost sesizaţi să intervină pe strada 1 Mai din Vişeu de Sus, unde a fost rănit un biciclist. La faţa locului a fost identificat un bărbat de 41 de ani şi s-a constatat că pe fondul consumului de alcool, biciclistul s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a rănit. Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. A fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Tot sâmbătă, poliţiştii au intervenit pe raza comunei Leordina, la un accident de circulaţie soldat cu avarierea unui autoturism şi distrugerea unui gard. Poliţiştii au constatat că un tânăr de 26 de ani a urcat în stare de ebrietate la volan, a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu autoturismul în gard. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul a fost condus la Centrul de Permanenţă Ruscova, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de ,, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.



Aproape 370 de intervenții la evenimente pentru polițiștii maramureșeni, în ultima săptămână

În săptămâna 13-19 mai a.c. polițiștii maramureșeni au intervenit la 369 de evenimente semnalate pe raza județului, în 194 de cazuri fiind vorba de sesizarea unor infracțiuni de natură judiciară sau privind siguranța publică și rutieră. Cele mai multe intervenții, 285, au fost la evenimente semnalate prin sistemul de urgență 112.

Totodată în săptămâna care a trecut polițiștii au organizat pe raza mai multor subunități, 40 de acțiuni punctuale pe domenii de activitate/infracționalitate: siguranța traficului rutier, comerț ilicit, delicte silvice etc., în cadrul cărora au aplicat peste 1.200 de amenzi pentru abateri de natură contravențională.
Polițiștii rutieri au intervenit pentru cercetarea a 18 accidente rutiere, din care patru soldate cu răniri grave. În urma acțiunilor organizate și desfășurate pe această linie au fost constatate 24 infracțiuni rutiere din care cele mai multe de conducere sub influența băuturilor alcoolice, fiind reținute 81 permise de conducere și 19 certificate de înmatriculare.
Polițiștii de investigații criminale desfășoară cercetări pentru soluționarea a aproape 40 de cazuri de furt înregistrate săptămâna trecută, cele mai multe din locuință, urmate de cele din auto și din societăți comerciale/magazine. Întrucât majoritatea furturilor sesizate s-au comis pe fondul neatenției sau neasigurării bunurilor de către proprietari, polițiștii de prevenire recomandă cetățenilor să fie vigilenție, să nu lase bunuri la vedere în autoturisme și să-și asigure locuințele și ziua și noaptea.

Te-ar putea interesa si

FOTO: Poliţiştii maramureşeni. în sprijinul refugiaţilor şi în timpul liber

Redactie

FOTO / ACCIDENT PE DJ 186: Maşină cuprinsă de flăcări după ce s-a izbit de un gard şi de un copac. Şoferiţa a ajuns la spital

Redactie

L-AȚI VĂZUT? DURUȘ VASILE, de 70 de ani, din Baia Mare, este căutat de familie şi poliţie

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult