Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV: Polițiștii au vrut să oprească o mașină de teren cu focuri de armă, dar ar fi împușcat o fetiță de șapte ani la Poienile de Sub Munte (GALERIE FOTO)

Informații în exclusivitate ne-au fost furnizate de cititorii noștri din zona comunei Poienile de Sub Munte. Acolo s-a produs un incident deosebit de grav în seara de  joi, 20 iunie.

În contextul acțiunilor de amploare care se desfășoară încă de ieri la nivelul întregului județ, astăzi cu efective mărite de polițiști s-a desfășurat o razie în zona comunei Poienile de Sub Munte.

Conform informațiilor noastre polițiștii ar fi acționat în zona Luhei din Poienile de Sub Munte. La un moment ar fi efectuat semnalele regulamentare pentru a opri un vehicul de teren. Șoferul acestei mașini nu a oprit, ci și-ar fi continuat drumul.

Polițiștii au trecut în urmărirea acestuia. Se pare că polițiștii ar fi folosit armamentul din dotare și ar fi tras asupra autovehiculului. Un glonț, din cele 7 trase, conform martorilor, AR FI NIMERIT O FETIȚĂ de șapte ani pasageră în autovehicul. De altfel, în mașină erau 2 tineri și două fete.

Menționăm faptul că informațiile NU AU FOST CONFIRMATE ÎNCĂ OFICIAL.

Cert este faptul că în zona sunt zeci de polițiști, inclusiv trupele speciale de la București. Zona este izolată.

Vom reveni cu informații oficiale

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT