Important

EVALUARE NAŢIONALĂ 2019: Rezultatele vor fi anunţate marţi de edu.ro

Rezultatele la Evaluarea Naţională 2019 sunt date publicităţii de Ministerul Educaţiei marţi, o zi cu multe emoţii pentru aproximativ 150 de mii de candidaţi, absolvenţi de clasa a VIII-a. Notele vor fi afişate până în ora 12.00.

Ca în fiecare an, rezultatele la Evaluare Naţională 2019 pot fi consultate de elevi pe site-ul evaluare.edu.ro. Ministerul Educaţiei le va afişa sub forma unui tabel care va conţine numele candidaţilor, şcoala de provenienţă, notele la fiecare probă şi media generală, calculată din aceste note de la probele susţinute.

Rezultatele sunt afişate la fix o săptămână de la prima probă scrisă din această sesiune, cea de limba română, susţinută pe 18 iunie. Proba a doua, la matematică, a fost susţinută pe 20 iunie, iar pe 21 iunie a fost proba de la limba maternă.

Ce urmează după afişarea rezultatelor?

Tot pe 25 iunie, elevii care nu sunt de acord cu notele şi media primite pot depune contestaţie. Au la dispoziţie 6 ore, între 14.00 şi 20.00. Pentru cei care au înaintat contestaţiile, emoţiile continuă câteva zile. Între 26 şi 28 iunie le vor fi recorectate lucrările, iar pe 29 iunie vor fi anunţate rezultatele finale la Evaluarea Naţională 2019.

În acest an, 154.956 de candidaţi s-au înscris la examenul de capacitate, dar numai 146 de mii au dat probele la română şi matematică, în timp ce la proba de limba maternă au fost doar 8500 de elevi.

Cu media de la Evaluarea Naţională, elevii se pot înscrie la liceu. De altfel, media generală de la Capacitate contează în proporţie de 80% pentru admiterea la clasa a IX-a.

https://observator.tv/educatie/rezultate-evaluare-nationala-2019-297350.html

Te-ar putea interesa si

Gheorghe Șimon, deputat „Nimeni nu limitează și nu va limita plățile românilor!”

Vasile Dale

CAMPANIA ÎNCURAJĂM ȘCOALA REVINE: 200 de ghiozdane echipate vor ajunge la tot atâţia copii nevoiaşi

Redactie

CORONAVIRUS: Acțiunile polițiștilor din Maramureş pentru protejarea populației, prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.