Maramuresul Istoric

LA FRONTIERA DE NORD: Urmărire ca-n filme, focuri de avertisment, accident provocat la contrabandişti

În urma misiunilor desfăşurate în zona de competenţă, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în ultimele 24 de ore, peste 37.000 de pachete cu țigări de contrabandă, de proveniență ucraineană, care urmau să fie introduse ilegal în ţară.

Ieri, 24 iunie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei și traficului ilicit cu produse accizabile. Astfel, în jurul orei 10.30, lucrătorii noștri au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control pe DN 19, în localitatea Câmpulung la Tisa, un autoturism marca Fiat.

Conducătorul auto a ignorat semnalele regulamentare de oprire, continuându-şi deplasarea în mare viteză. Poliţiştii de frontieră au trecut la urmărirea mașinii, iar la scurt timp aceasta a fost descoperită abandonată. Din cauza vitezei, şoferul pierduse controlul volanului, a ieşit de pe carosabil si s-a oprit intr-un copac de pe marginea drumului.



La controlul efectuat asupra mașinii, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe colete care conțineau țigări.

Totodată, extinzând cercetările în apropiere a fost identificat şi reținut un cetățean român care a avut rolul de a asigura transportul ilegal de țigări.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii persoanei respective împreună cu mașina cu țigări la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii țigărilor, a rezultat cantitatea de 12.440 de pachete, de proveniență ucraineană, în valoare de 146.000 lei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul în valoare de 7.100 lei, folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat până la finalizarea anchetei.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au observat pe direcția localității Valea Vișeului mai multe persoane care transportau colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul țării.Imediat, s-a acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, iar în momentul în care acestea au observat echipajul poliției de frontieră, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin.

Pentru reținerea persoanelor, care nu s-au supus somațiilor legale prin voce, poliţiştii de frontieră au tras șase focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit şi s-au întors pe teritoriul Ucrainei.

Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului. Acestea ne-au informat că au reușit să rețină persoanele în cauză, fiind vorba de doi cetățeni ucraineni.

Astfel, la fața locului au fost descoperite trei colete cu țigări de proveniență ucraineană care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 5.950 de pachete cu țigări în valoare totală de 70.000 lei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări care au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 18.731 de pachete cu țigări, în valoare totală de 220.000 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se,totodată, verificări în vederea identificării persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora.

Te-ar putea interesa si

SALVAMONT ÎN ACȚIUNE: Un bărbat a căzut dintr-o căruță într-o râpă pe Valea Vaserului (foto/video)

Vasile Dale

Mica Italie a României. Orașul cu 27.000 de locuitori, dintre care 15.000 lucrează în peninsulă: „Muncim pentru o pâine cinstită”

Vasile Dale

POIENILE DE SUB MUNTE: Depistat în toiul nopţii la volan cu alcoolemie și fără permis

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult