Recomandate

INTERVENŢIE DE URGENŢĂ: Sigheteancă de 28 de ani înjunghiată, salvată de medicii de la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

O pacientă de 28 de ani a fost transportată de urgență, în cursul nopții trecute, la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Maramureș, de la camera de gardă a unității medicale din Sighetu Marmației. Tânăra a suferit o plagă toracică stângă penetrantă, cu soc hemoragic.

S-a efectuat de urgență Computer Tomograf toracic și s-a intervenit chirurgical în cursul nopții. Echipa de medici care a luptat, timp de 4 ore, să salveze viața tinerei, a fost formată din dr. Petruț Giuliano și dr. Urcan Marius, ambii medici primari chirurgie toracică, alături de dr. Șerban Felicia-medic primar anestezie și terapie intensivă.

“Intraoperator, s-au găsit 1800 ml de sânge și cheaguri, precum și o plagă pulmonară de lob superior stâng, extrem de hemoragică. Au fost rezolvate chirurgical”, explică dr. Petruț Giuliano, medicul coordonatorul al Compartimentului de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

Evoluția pacientei este favorabilă, fiind internată pe secția de Terapie Intensivă a unității medicale băimărene.

 

Te-ar putea interesa si

VIDEO EXCLUSIV: Impact violent în Săbișa între două autoturisme pe DN1C Baia Mare – Satu Mare (actualizare)

Vasile Dale

FOTO/VIDEO ÎN EXCLUSIVITATE – IZBIT ÎN PLIN: Un polițist de la Rutier spulberat în Vadu Izei de un șofer băut

Vasile Dale

FOTO/VIDEO EXCLUSIV: Șomcutenii au ieșit în stradă! CL și primarul dezbat deschiderea gropii de gunoi de pe Calea Mireșului

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.