Eveniment

ÎŞI VOR PLĂTI ISPRAVA: Furturi de telefoane mobile, bani, adidaşi, sticle cu vin şi câteva şampoane, în Baia Mare, Ruscova şi Groşi

Prima încercare, primul eşec: Un tânăr de 21 de ani, din Finteuşu Mic, care a vrut să îşi schimbe telefonul mobil, a fost tentat de oferta unui centru comercial situat pe strada Victoriei din Baia Mare şi l-a „achiziţionat” fără a plăti contravaloarea.

Practic, fapta s-a comis la 24 ianuarie, însă poliţia a fost sesizată cu privire la comiterea furtului abia ieri, 28 ianuarie. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au acţionat cu operativitate şi profesionalism, reuşind în câteva ore să-l identifice. Tânărul, aflat la prima încercare de acest gen, este cercetat acum sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Un alt telefon mobil şi suma de 500 de lei au fost sustraşi ieri dintr-o locuinţă din comuna Ruscova. După ce au fost sesizaţi cu privire la comiterea faptei, poliţiştii au intervenit cu promptitudine, reuşind să recupereze şi să restituie părţii vătămate atât telefonul cât şi banii.

Din primele verificări a rezultat că persoana bănuită de comiterea faptei este nimeni altul decât ginerele victimei. Şi în acest caz poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

Şi poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Groşi au soluţionat un furt din locuinţă, comis săptămâna trecută. De această dată este vorba despre doi tineri din localitatea Coltău, care şi-au riscat libertatea pentru… o pereche de adidaşi, două sticle de vin, un mixer şi câteva şampoane. Investigaţiile poliţiştilor au relevat că cei doi bănuiţi au pătruns în locuinţa unui consătean prin efracţie, în intervalul 24 – 25 ianuarie a.c.

Poliţiştii au recuperat toate bunurile sustrase iar pe numele celor doi tineri au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi continuă cercetările pentru documentarea întregii lor activităţi infracţionale.

Te-ar putea interesa si

FOCAR DE CORONAVIRUS: Șase angajați ai DNA Cluj, infectaţi cu SARS CoV-2

Redactie

VIDEO – SE RIDICĂ SAU NU? Criza gunoaielor în Maramureș. Haitele de câini au dat atacul la tomberoanele pline, pline de gunoi menajer neridicat

Vasile Dale

FOTO/VIDEO: Pieton lovit mortal de o mașină pe strada 22 Decembrie din Baia Mare. Un asistent medical a încercat să îl salveze (imagini șocante)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.