BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

INSTANŢA A DECIS: Un băimărean, cu antecedente penale, a fost arestat preventiv după ce în maşina sa poliţiştii au găsit 120 grame cannabis şi 20 grame de speed

Prin încheierea penală nr. 6/DL/31.01.2019, pronunţată în dosarul nr. 172/100/2018 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş, arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 31 ianuarie 2019, până la data de 1 martie 2019 inclusiv, a inculpatului M.A.G., în vârstă de 27 de ani, domiciliat în Mun. Baia Mare, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu și trafic de droguri de risc și de mare risc, fapte pedepsite cu închisoare între 6 luni şi 3 ani şi interzicerea unor drepturi, respectiv cu închisoare între 5 şi 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat definitiv în cursul anului 2017 pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu în formă continuată, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 3 ani.

Pentru a dispune arestarea preventivă, instanţa a reţinut că la data de 30.01.2019, organele de poliţie solicitate pentru soluţionarea unui conflict spontan intervenit între inculpat şi o altă persoană, finalizat cu sancţionarea contravenţională a acestuia, observând comportamentul dubios al inculpatului şi simțind în preajma maşinii conduse de acesta mirosul specific celui de cannabis, au procedat la verificarea interiorului maşinii şi au descoperit cantitatea de 120 grame cannabis şi de 20 grame de speed.

Inculpatul a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

CITEȘTE ȘI ȘTIREA PUBLICATĂ ÎN EXCLUSIVITATE IERI DE VASILEDALE.RO:

FOTO EXCLUSIV: Captură de droguri, într-o maşină pe str. Sănătăţii din Baia Mare

Te-ar putea interesa si

DOLIU LA ŞUGATAG: A patra studentă decedată în tragedia de la Jibou a fost înmormânată. Ea se logodise în urmă cu două săptămâni

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: MUNȚII MARAMUREȘULUI – Rezervația Protejată Poiana cu Narcise Tomnatesc Sehleanu distrusă metru cu metru de inconștienți. Nimeni nu intervine

Vasile Dale

DIN ACEST AN companiile vor putea intra în noile parcuri industriale din Baia Sprie, Șomcuta Mare și Fărcașa

Vasile Dale

1 mesaj

Constantin decembrie 15, 2023 at 11:06 pm

La combinat pe Horea și cuprom este raiul drogurilor din baia mare .De ani și ani dealerii siau făcut case mașini kg de aur bani ca nici ei nu mai știu câți. Oare de ce în baia mare pentru orice lucri trebuie sa vina politia din Cluj,Zalău,Satu Mare,????Pentru ca politia din baia mare este ca și Cherecheș ,mana în mana cu toți infractorii.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.